0 / 5
(0 recenzii)
Cu Bocancii veseli prin Cheile Pisicii, Stâna La Table și Prăpăstiile Zărneștiului
Locație
Perioada
Locuri disponibile
Înscriși la tură
Preț / persoană (LEI)
EUR
Echipament necesar
- Bocanci de 3 sezoane pentru munte;
- Parazăpezi;
- Pantaloni pentru drumeție;
- Tricou sau bluză de corp cu mânecă lunga din material sintetic sau din lână tratată;
- Jachetă din fleece;
- Jachetă impermeabilă sau pelerină;
- Căciulă, bandană tubulară sau șapcă;
- Lanternă frontală;
- Rucsac (maxim 35 lt.);
- Termos cu ceai, 2 lt. apă, fructe (mere, banane);
- Ochelari de soare, cremă de protecție solară, strugurel de buze;
- Mănuși din fleece;
- Jachetă softshell, hardshell sau din puf;
- Bețe trekking.
Detalii tehnice și organizatorice
Ne dăm întâlnire sâmbătă dimineață la ora 6 în față la French Revolution din Piața Victoriei sau la ora 9:30 la Fântâna lui Botorog. Parcăm mașinile personale și intrăm pe traseul nostru care șerpuiește prin Prăpăstiile Zărneștiului, Cheile Pisicii și apoi la Stâna La Table unde bătrânii ciobani de la stână ne-au pregătit un prânz cu urdă în deschidere și celebrul bulz din mămăligă cu brânză la final. Țuiculița este din partea ghidului Mihai Acatrinei care nu încurajează consumul de alcool pe munte dar întoarcerea se va face pe drumul forestier așa că o ”gură” de țuică se acceptă.
Detalii despre traseu: Traseul durează în jur de 8 ore (dus-întors cu pauza de masă 1 oră pe traseu) pe o distanță de aproximativ 15 km în care urcăm aproximativ 650 m urmând ca la întoarcere să-i coborâm pe același traseu. Plecăm de la Fântâna lui Botorog prin Prăpăstiile Zărneștiului după care intrăm în Cheile Pisicii, traseu marcat cu CR (Cruce Roșie) până la stână. Ne întoarcem pe același traseu dar ocolim Cheile Pisicii și păstrăm drumul forestier prin prăpăstii până la Fântâna lui Botorog.
Condiție fizică: Acest traseu este destinat și îl recomand persoanelor care nu au o experiență pe munte dar care au o condiție fizică relativ bună.
Servicii incluse în preț
- Ghidaj montan și asistență turistică oferită permanent de Mihai Acatrinei, Ghid de turism național și montan atestat de Ministerul Turismului. Atestatul poate fi verificat accesând: http://turism.gov.ro/web/autorizare-turism/
- Prânzul (felul 1 urdă, felul 2 mămăligă cu brânză) la stână pregatit de ciobanul stânei;
- Tariful de intrare în Parcul Național Piatra Craiului - 5 lei (bilet valabil 7 zile).
Servicii neincluse în preț
Transportul, alte mese și cheltuielile personale sau alte cheltuieli care nu sunt incluse la ”Prețul evenimentului include”.
Alte mențiuni
- Ghidul își rezervă dreptul de a schimba data sau de a anula evenimentul în cazul în care prognoza meteo nu este una favorabilă desfășurării evenimentului în condiții de siguranță. Pentru acest lucru se fac doar rezervări pentru eveniment urmând ca etapa actelor fiscale (facturile proforme, facturile fiscale și contractele) și a plăților aferente să o parcurgem cu 2-3 zile înainte de eveniment după verificarea prognozei meteo.
- Prognoza meteo, programul, traseul, orarul și alte informații importante vor fi trimise către fiecare participant prin SMS sau prin WhatsApp cu 1-2 zile în avans.
Înscrieri la
Ca să vezi datele ghizilor intră în cont-ul tău e-Ghid.roRecenzii
0
(0 recenzii)
În cazul în care nu ești autentificat, vei fi redirecționat către pagina de autentificare.